Cu cine stăm de vorbă?
Andrei Sovereșan este cel mai bine cunoscut pentru activitatea sportivă, mai exact alergarea montană. Originar din Cugir, se mută la Cluj pentru a urma cursurile Facultății de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
În 2013 începe să alerge prin munți și prin păduri și își dă seama că îi place. Începe cu semimaratoane și avansează spre primul ultramaraton, în 2014, unde iese pe primul loc. Ultramaratoanele devin tipul lui preferat de curse. În 2016, un vis devine realitate și reușește să participe și să termine pentru prima dată UTMB (Ultra Trail du Mont Blanc).
2017 este un an special, în care, cu ajutorul Laitek România, reușește să se organizeze pentru o provocare personală, evenimentul independent Arc peste Carpați. Reușește să alerge 1300 de km cu diferență de nivel de aproximativ 60000m. în 23 de zile, pornind în Sighet și terminând la Orșova. Inițiativa este recunoscută de Asociația Cartea Recordurilor ca “Cea mai rapidă traversare a Arcului Carpaților românești”.
În 2018 înființează Asociația Raw Nature Experience cu care organizează, în 2019, primul ultramaraton montan din Munții Șureanu: CugiRace.
În prezent, când a ajuns la performanța de a avea un CV de alergător lung cât o zi de post, presărat cu podiumuri atât la competiții din țară, cât și din străinătate, visul lui cel mai mare ca alergător este să ajungă la Barkley Marathons. Din ipostaza de organizator, speră să transforme CugiRace într-o competiție internațională. Din perspectiva unui cugirean, visul lui e să vadă traseele de munte marcate și ecologizate, iar infrastructura montană să se dezvolte.
Noi l-am luat la întrebări. Răspunsurile le găsiți mai jos:
- Salut, Andrei! Aș dori să începem cu începutul: știm că ai fost născut și crescut aici, în Cugir. Ai trăit aici până ai plecat la facultate, în Cluj. Povestește-ne, te rog, cum a fost să copilărești/trăiești aici.
Salut! M-am nascut în Cugir și am fost unul dintre fericiții copii din generația cu cheia la gât. Faptul că am crescut într-un orășel mic cu o comunitate destul de închisă mi-a adus atât beneficii cât și dezavantaje.
Spre exemplu în copilărie puteam să merg cam pe oriunde în oraș, fără că părinții mei să aibă teama că aș fi putut păți ceva rău, chiar dacă deseori mă întorceam acasă cu genunchii loviți sau plin de noroi de la vreo pădure din apropiere.
Din nefericire, rareori aveam acces la lucrurile pe care poate alți copii din orașe mai mari ale țării le aveau. Aici mă refer la tot ce înseamnă activități și experiențe culturale: teatru, cinema, biblioteci.
Cu toate astea, am activat în cadrul Clubului Copiilor din Cugir la secția de Orientare turistică, de unde probabil am și adunat o oarecare pasiune pentru munte, iar în liceu în cadrul cercului de chitară de la Casa de Cultură a orașului
- Ai observat, de când ai plecat până acum, diferențe în materie de dezvoltare a turismului? Cum s-a dezvoltat Cugirul în ultima decadă?
Pot spune că în ultimii zece ani, turismul s-a dezvoltat într-o mare măsură la nivel național. Bine, acum, după ce am absolvit Facultatea de Geografie, pot vedea cu alți ochi turismul.
La nivelul orașului Cugir s-au făcut câteva reabilitări a unor atracții turistice precum Turnul de Apă și am putut vedea cum persoane care vin în oraș din diferite motive doresc să viziteze acest obiectiv.
- În 2018 ai înființat Asociația Raw Nature Experience. Ce te-a determinat să te întorci, oarecum, acasă și să dezvolți proiecte locale?
Încă din primul an de facultate am început să am activități de voluntariat în cadrul a diferite ONG-uri. În facultate am intrat în asociația studenților de la Geografie, EGEA. Aici am avut proiecte atât locale cât și naționale sau internaționale cu alți studenți de la alte facultăți de Geografie. Datorită implicării mele în acest domeniu am ajuns în consiliul acestei asociații, unde am făcut o treaba destul de bună și care m-a ajutat să mă dezvolt.
Având destulă experiență am început să fac voluntariat și pentru alte asociații, iar din 2013, am devenit membru al asociației Runsilvania și din acest post am organizat în 2014 primul concurs de alergare montană din Cugir: Crosul Cugir.
Am decis să încerc să aduc în Cugir experiența pe care am dobândit-o în acești ani Așa a apărut ideea de a înființa o asociație în Cugir prin care să încercăm dezvoltarea turismului si sportului, dar și să creăm și să consolidăm conștiința eco-civică a oamenilor din jur.
- Proiectul visitcugir.ro este gândit și implementat de Asociația Raw Nature Experience, pe care o reprezinți, fiind finanțat de Primăria și Consiliul Local Cugir. Povestește-ne puțin despre acest proiect. Cum a luat naștere și ce se urmărește cu el?
Primul lucru pe care îl fac când ajung într-o localitate nouă, fie că e din România sau din altă țară, e să caut ceva informații pe Internet legate de principalele obiective, parcuri naturale, trasee de alergare, locuri în care se mănâncă bine și, dacă e posibil, un loc de unde să pot bea o bere locală. Dacă nu reușesc să găsesc informații pe Internet, din diferite motive (lipsa site-urilor de promovare turistică sau informații), încerc să caut primul centru de informare turistică.
Din păcate Cugirul nu beneficiază de astfel de facilități, așa că am venit cu ideea de a crea un astfel de site, unde cei interesați se pot documenta despre aceste aspecte. Ba mai mult, ne-am dori să aducem articole pe site și pentru cugirenii de pretutindeni, care pot afla informații utile și pot citi articole interesante.
- Ne aflăm într-un moment dificil la nivel mondial: pandemia de Covid-19. Cum crezi că va arăta turismul post-pandemie?
De câțiva ani, îmi petrec cam fiecare weekend din perioada de vară pe munte. Cu excepția traseelor din Făgăraș, Bucegi, Retezat sau Rodnei, rareori întâlneam mulți turiști pe trasee. În schimb, anul acesta nu am avut weekend în care să fiu printr-un loc în care să nu fie grupuri de turiști.
Faptul că la începutul anului 2020 am avut carantină și a trebuit să stăm în casă, dar și faptul că nu ne-am mai putut face concediile prin străinătate, ne-a determinat să ne cunoaștem țara.
Cred că acest lucru va face ca anii viitori oamenii să fie din ce în ce mai atrași de vizitarea propriei țări.
- Te invit la un exercițiu de imaginație: este anul 2030; cum arată Cugirul?
În ultimii ani am observat o tendință a tinerilor de a se muta din marile orașe în sate sau orașe mai mici pentru a scăpa de stresul orașului mare, așa că văd un oraș Cugir cu o parte a populației venită din marile orașe din zonă, dar și cu tineri care au plecat câțiva ani din oraș pentru a studia la diferite universități sau care s-au specializat pe anumite domenii.
Cred că acești tineri vor veni cu noi informații și, de ce nu, cu multă dorință de implicare. Împreună, cred că vom reuși să ridicăm Cugirul la nivelul orașelor din vestul Europei.
- Dacă ai povesti cu cineva care nu a fost niciodată în Cugir, ce i-ai recomanda să viziteze?
Aici depinde cu cine aș sta la discuții. Alergătorilor montani le-aș recomanda și chiar i-aș însoți pe traseele montane din jurul Cugirului. Pajiștile din zonele cătunelor Fețeni, Bucuru, Goasele sunt de o frumusețe aparte și merită să fie descoperite, dar din păcate traseele sunt destul de grele din cauza distanței lor și a lipsei cabanelor turistice din zona.
În schimb, dacă ar fi să îi recomand unui om care nu aleargă, aș merge pe sistemul Tăul lui Nila-Wasserliner-Turnul de apă, o urcare pieptiș până pe dealul Cetate de unde poate vedea panorama orașului. Eventual o vizită la fabrica de arme.
- Care este locul tău preferat de aici și de ce?
Am destul de multe locuri preferate, fiecare având câte o semnificație aparte pentru mine. Unul din ele ar fi dealul Drăgana și traseele spre Călene, pentru că nu era weekend când eram copil în care să nu dau o tură pe acolo.
Pot spune și de Cetate, mergând deseori acolo să văd orașul de sus, dar probabil cel mai bogat în semnificație să fie marginea pădurii Vaidei, unde ne adunam în perioada liceului să cântam la chitară până dimineața privind răsăritul.
- La final, probabil cea mai uzuală întrebare pe care o pune un turist: unde se mănâncă bine în Cugir?
Până de curând, când am început să fiu și eu turist la mine în oraș, nu am prea avut ocazia să umblu pe la foarte multe restaurante.
Cel mai bine mănânc la mama acasă, care de fiecare dată când ajung îmi pregătește o porție zdravănă de virsli. Desigur, dacă prind o duminică nu ratez niște mici în Piața de Sus, iar seara e musai să mănânc o pizza lângă un cal (e.n. halbă de 1L) la Corso. Aș recomandă și costițele de la Casa Cugireana.